Hai, fii un erou!

Am vazut de curand un film facut pe un go-pro, un film din acea categorie care iti taie respiratia. Un film in care protagonistul e pe varful muntelui si porneste la vale pe skiuri, muntele e din ce in ce mai abrupt, cateva ruperi de panta, cateva sarituri, apoi incepe sa se rupa zapada si sa inceapa avalansa chiar cand el ajunge la marginea unei stanci si sare … un gol de sute de metrii sub el … deshide parasuta si in cateva secunde aterizeaza. Langa el aterizeaza si amicul lui. Amandoi chiuie de bucurie. “we did it!”. Filmul se incheie. Undeva in dreapta sus o reclama la go-pro cu motoul lor: “Be a HERO”

Ma opresc penru cateva secunde si observ starea in care tocmai am intrat. Imi vine sa imi pun schiurile in piciore si sa fac si eu la fel. E posibil, e clar ca pot si eu sa fac, doar i-am vazut pe astia ca au facut-o. Imi trec prin fata multe din momentele in care si eu am fost un erou. Saritri de la inaltimi mari in apa, skiul extrem, mersul cu motocicleta, tras de masina prin oras pe skiuri etc

Nu stiu daca ati trait acest sentiment de erou, de reusita in care sfidezi legile fizicii. Arata cam asa: emotii mari la inceput, un gol in burta, liniste, doar tu cu tine si … faci pasul, pornesti. Din acest moment nu te mai poti intoarce. Imponderabilitate, viteza, forta, vant, soare, intuneric, rece, cald. Gata s-a terminat, ai reusit. Adrenalina e acum in sange pretutindeni. Tipi. Ai reusit!!!! Oauuuuu. Picioarele si mainile iti tremura. Stai jos. Mai vrei inca o data!

Acum nu stiu de ce naiba dar imi aduc aminte cand mi-am rupt mana, cand mi-am rupt aproape complet abdominalul drept, muschii rupti de la piciorul drept, maini glezne scrantite, ochi invinetiti etc

Oare departamentul de marketing de la go-pro nu stie cate maini, picioare, coloane vertebrale se rup ca sa nimereasca cativa sa scape cu viata din astfel de experiente extreme?
Am gasit pe bbc un exemplu: intre anii 2000 si 2010 in Statele Unite la asociatia parasutistilor de acolo s-au inregistrat 2.6 milioane de sarituri si 279 de morti adica doar 25 pe an. Sigur daca ne bagam in statistici ne pierdem in interpretari de genul: mai multi oameni mor trecand strada etc.
Bineinteles ca go-pro stie, insa ma intreb daca s-ar mai inghesui oare oamenii sa cumpere astfel de camere daca i-ar arata si pe cei care isi monteaza pentru ultima oara camera pe casca sau macar pe cei care folosesc camera facand chestii fara un risc major? Cum ar fi sa existe astfel de filme pe site la gopro?:

Gopro face de departe cele mai bune si accesibile camere cu care faci filmari de calitate in miscare. Sunt convins ca cei de la gopro sunt niste oameni misto si pasionati de ce fac (dovada e produsul atat de performant) insa, oameni buni, doar eu vad ca ni se arata doar o mica parte de adevar? Ii vedem doar pe cei care “supravietuiesc”, doar eroii. Suntem oare toti eroi sau doar ‘putin” manipulati?

Ah, ce strategie de marketing de lunetist au. Imi imaginez cum s-au intalnit la inceputuri si s-au intrebat: cine oare are nevoie de camerele noastre? Cine vrea sa filmeze in conditii extreme si apoi sa le arate si altora ce a facut/filmat? Care este NEVOIA oamenilor pe care o satisface acest produs al nostru? Si cu aceasta intrebare totul a inceput sa se potriveasca ca o manusa

Deci, cine are nevoia de extrem, va rog un pas in fata. E, dragii mei, pentru voi avem EXACT ce va trebuie. Hai treceti la rupt gaturile si pe aceia dintre voi care mai apuca sa ne dea ce au filmat ii facem eroi!

Acum businessul lor a intrat si in mass market. Acum imi iau camera si fiindca e mica si vreau sa filmez de pe drona cu ea sau ca vreau sa filmez fara ca ceilalti sa stie etc.

Normal ca am si eu gopro si normal ca ma da pe spate cate accesorii are si cat este de performanta. Singura problema o am ca revad cu aceasta ocazie cum functionam noi ca oameni si cat de usor de manipulat suntem. Iar daca eu, sa zicem, am invatat sa ma feresc, ma gandesc la copiii mei care ajung sa vada cate un astfel de filmulet si incep sa creada ca pot si ei sa zboare si ce-i mai naspa e ca chiar se poate … cateodata.

Enjoy life!