multumesc (teaser)

Ieri am fost in parcul Cismigiu cu camera de filmat, am montat trepiedul pe o alee si am intrat in vorba cu oamenii. Le-am spus despre proiectul “multumesc” in care starng 40 de oameni care sa spun “multumesc” in fata camerei de filmat.

A fost o experienta extraordinara pentru mine. Am incercat sa abordez oameni cat mai diferiti si reactiile au fost de asemenea cat se poate de diferite.

Primii au fost oamenii in varsta care se tem de penibil. Ar spune multumesc dar “arat rau“, “sunt batran“. Sunt covarsiti de sentimentul ca nimeni nu mai are nevoie de ei. Totusi unii au dat din umeri si au spus, “hai ca zic, ce-o sa fie?” Apoi s-au incurajat unii pe altii, “spune ma si tu“. A fost foarte emotionant sa le vezi teama, ezitarile si sentimentul inutilitatii pe care il primesc de la societate, de la ceilalti oameni. Cand le-am spus ca sunt frumosi i-a umflat rasul dar din reflex toti si-au aranjat parul sau sapca :-) Da, sunteti frumosi, aveti atatea lucruri frumoase in voi, adunate de-a lungul anilor, fara sa stiti.

Apoi au fost cei cool si pipitzele. Pe astia am incercat sa ii evit mai apoi insa am la inceput am abordat cupluri/grupuri. Erau inghetati in imaginea pe care vroiau sa o arate. Le vorbeam dar parca nu li se misca nici un muschi, fir de par. Se uitau pe langa mine, mergeau, nu se opreau, isi sugeau dintii si imi zambeau pufnind usor pe nas sau ma ignorau. A fost unul, zic eu cel mai “smecher” care mi-a spus din prima “vezi, asta e gagika mea” si apoi cand i-am sugerat lui sa spuna multumesc mi-a spus ca “poate mai in colo ca acum am niste treaba“.

Apoi as mentiona cuplurile sau perechile. De obicei se opreau si ma ascultau, apoi de cele mai multe ori vedeam cum unul dintre ei se deschide la propunerea mea si celalalt se inchide. Apoi spunea “da, spun” si il indemna pe celalalt care spunea “eu nu, du-te tu“. Cele mai haioase au fost 2 tipe care s-au oprit, m-au ascultat, au zambit, s-au uitat una la alta si cand le-am spus “hai sa va filmez spunand multumesc” s-au blocat. S-au uitat una la alta si s-au intrebat una pe alta “ce facem?” apoi pauza. Nu plecau, nu spuneau nimic, se mai uitau una la alta si se mai intrebau “ce facem?“. Am simtit ca pe de-o parte ar spune multumesc la camera ca li se parea misto proiectul dar pe de alta parte oare ce o sa se intample cu ce filmez eu. Le simteam temerea si sperand sa le pot ajuta sa ia o decizie le-am intrebat de ce le e teama, ca poate le ajut sa depaseasca momentul. Atunci una din ele mi-a spus “stii, eu ma grabesc si nu am timp acum“. M-a umflat rasul, au fost pana la urma cele mai haioase, poate o sa le gasiti si pe ele prin filmul pe care il lansam pe 15 mai.

Si dintre toti cei mai frumosi au fost cei care nu ma lasau sa termin si spuneau “da, vreau!

Va multumesc tuturor si va urez o zi frumoasa in continuare.

Deliver life, don’t waste it!